Category Archives

3 Articles

5 solutii impotriva paradontozei

5 solutii impotriva paradontozei

5 solutii impotriva paradontozei

Atunci când vine vorba despre igiena dentară, una dintre problemele din ce în ce mai comune în ultimii ani o reprezintă apariţia parodontozei la tot mai mulţi pacienţi. Aceasta afecţiune este una pe care în mod cert nu o putem neglija deoarece ea are multiple implicaţii în ceea ce priveşte dantura fiecăruia dintre noi, conducând chiar la pierderea efectivă a dinţilor în cazurile în care nu se intervine la timp..

Cum să previi cariile dentare

Cum să previi cariile dentare

Cum să previi cariile dentare

Cariile dentare se produc în urmă acumulării de placă pe suprafață dinților. Această placă se combină cu zahărul consumat, creând un mediu favorabil dezvoltării bacteriilor. Bacteriile respective produc un acid care atacă smalțul dintiilor, cauzând astfel cariile dentare.

Caria dentară, de la cauză la efect

Caria dentară, de la cauză la efect

Caria dentară, de la cauză la efect

Caria dentară apare în primul în urma unei igiene bucale defectuoase sau inexistente, dar și datorită altor factori externi cum ar fi consumul de băuturi carbogazoase, dulciuri, fumat.Toți acești factori influențează în mod negativ ph-ul bucal, determinând o creștere în exces a acidității, fapt ce determină în timp atacarea smalțului dintelui. În cele din urmă, se formează mici cavitați care permit reținerea resturilor alimentare și mai departe duc la formarea bacteriilor de fermentație, alterând dentina.